Intră
☰ Cuprins
Proiectează
RORomânăMărime MNivel mediu · 9+
Citește capitolul ca text

4. Încă un pas

Pagina 39

Încă un pas

Dragonița s-a liniștit doar în cutia lungă de pâine, care trebuia să stea dreaptă: era nevoie de doi, câte unul la fiecare capăt, în șir. Elia a încercat să calce pe scândură, care a scârțâit: pe un adult nu-l ținea, dar pe doi copii, da. Nu voia să ne lase să mergem singuri, dar pe jos nu era alt drum. A spus că nu pleacă până nu ne vede pe partea cealaltă și și-a aprins lanterna.

— Merg eu în față, a spus Julita. Cu spatele. Așa nu văd apa.

Apoi s-a mai gândit.
— Dar așa nu văd unde calc.
— Îți spun eu unde să calci, am spus.

Pagina 40

Am repetat pe mal. Căpitanii de vapor dau ordine, așa că eu am dat ordine.

Am hotărât să folosim cuvinte normale.

Pagina 41

Julita avea să meargă cu spatele și n-avea să vadă drumul, dar eu da. Așa că aveam să-i spun doar UN cuvânt de fiecare dată. Am ales trei:

Dragonița n-a propus niciunul: copia cum îmi rodeam eu unghiile.

Pagina 42

— Pas, am spus, și Julita a făcut un pășel înapoi.

— Pas.
Lemnul a scârțâit și Julita a strâns din degete, dar cutia a rămas dreaptă.

Pagina 43

La jumătate, Julita n-a mai ascultat ce spuneam: se uita la apă peste umăr.

— Stop.

Am rămas nemișcați.

— Mi-e frică să nu mă împiedic, a spus ea, foarte încet. Nu vreau să scap cutia.

Pagina 44

Și mie îmi era frică, dar dragonița se uita la mine. Dacă eu tremuram, ea tremura, iar dacă eu respiram repede, și ea la fel.

Așa că am respirat încet, și ea la fel.

— Nu dau drumul mânerului meu, i-am spus Julitei. Și dacă trebuie, o lăsăm jos împreună.

Pagina 45

— Bine. Pas.
De data asta am așteptat ca Julita să termine fiecare pas înainte să-l cer pe următorul.

Atunci a trecut în zbor ceva albastru: o libelulă.

Dragonița a vrut s-o atingă și a deschis o aripă în afara cutiei.

— JOS! a strigat Julita.

Pagina 46

Am lăsat cutia jos deodată. Libelula a plecat, dar cutia a rămas.

Am trecut ultima bucată pas cu pas. Când am ajuns pe celălalt mal, Julita s-a așezat pe jos. Elia, care era tot la celălalt capăt al pasarelei, ne-a făcut semn cu lanterna și s-a dus la cuptorul ei.

Prefer podurile văzute de departe.

Pagina 47

La capătul pasarelei ne aștepta cineva sprijinit de o bicicletă.

— Am venit pe podul de pe șosea, a spus Toni. Patruzeci de minute. Vreau să văd Casa asta.

FULGER a făcut patruzeci de minute. Notez.

Pagina 48

Ne-am întors la zid. Noaptea era și mai mult zid.

Julita a bătut, și Toni la fel. Eu am pus palma deschisă pe zid ca să mă gândesc, cum fac mereu.

Dragonița, care mă copia, și-a pus laba pe zid.

Exact pe plăcuța de alamă.

Pagina 49

Casa Dragonilor nu avea ușă.

Avea o cheie, iar cheia era un dragon.

Pagina 50

O femeie cu părul roșu a ieșit să ne întâmpine cu un felinar.
— În sfârșit, a spus ea. Sunt Vera, și aștept pachetul ăsta de ani de zile.

Toni rămăsese fără cuvinte, și era prima dată când îl vedeam așa.

Vera s-a uitat la dragoniță, dragonița s-a uitat la mine, iar eu m-am uitat la Vera.

Vera s-a făcut serioasă.
— Vai, nu. Dragonița asta nu poate rămâne: a ales deja pe cineva.