Citește capitolul ca text
5. Un loc pentru dragoniță
Pagina 51
Un loc pentru dragoniță
Vera ne-a explicat totul în bucătăria Casei, la o ciocolată caldă: ce face dragonița se numește întipărire.
— N-o să stea într-un cuib cât timp ești tu aproape, mi-a spus Vera. M-am uitat la mâinile mele fără să știu dacă asta era bine sau rău.
Pagina 52
Pe fereastra bucătăriei se vedea curtea, unde dragonii mari exersau noaptea, când nimeni nu se uită în sus.
Nu văzusem niciodată ceva atât de mare mișcându-se cu atâta ușurință.
Pagina 53
Planul 1: să mă ascund, ca dragonița să uite de mine. Așa că m-am ascuns după perdea.
Planul 1
Planul 1: fără perdea
Planul 1: eliminat. Și perdeaua, la fel.
Pagina 54
Planul 2: să fiu cel mai plictisitor din lume, ca să se plictisească să mă copieze.
M-am așezat foarte nemișcat, fără să fac nimic. Dragonița s-a așezat foarte nemișcată, fără să facă nimic.
Foarte nemișcați
Foarte adormiți
Planul 2: doi adormiți.
Pagina 55
Când m-am trezit, aveam o idee: dacă mă copiază, să mă copieze zburând!
M-am urcat pe o bancă, am deschis brațele și le-am mișcat ca un dragon mare.
Pagina 56
Dragonița a bătut din aripi o dată, de două ori, și s-a ridicat de la pământ: o palmă, două secunde.
Apoi a aterizat pe Toni.
— Nimeni n-o învățase să zboare așa, a spus Vera. O să-i ia luni întregi, dar știe deja că poate.
Pagina 57
Chiar și așa, tot nu voia cuibul: îi dădea târcoale și se întorcea la papucii mei.
Atunci mi-am adus aminte de camera mea nouă, în care de patru zile nu vreau să dorm. Încă nu e nimic al meu acolo.
— Îi lipsește ceva al ei, am spus. Ceva al meu, vreau să spun.
Pagina 58
Vera a adus o piatră solară, din acelea care păstrează căldura zilei, și am pus în cuib tot ce aveam. Ultimul lucru a fost o foaie din caietul ăsta: m-am desenat dormind, foarte nemișcat.
Pagina 59
Dragonița a mirosit puloverul și s-a uitat la desen. Desenul nu se mișca, așa că nici ea.
S-a învelit cu pânza și a adormit, copiindu-l pe un Guni de hârtie.
E cel mai bun desen pe care l-ai făcut.
Să nu-i spuneți, dar cred că e adevărat.
Pagina 60
— Îi lipsește un nume, a spus Vera, cu caietul ei deschis. Mi-am adus aminte de primul lucru pe care l-a mâncat cu adevărat: o fărâmiță din pâinea prăjită a Eliei.
— Sâmbăta? am întrebat când am citit ultimul rând.
— Rețeta Casei, a spus Vera. Ea are nevoie să te mai copieze puțin, iar tu, cred, ai nevoie ca cineva să te copieze.
— Fărâmiță, am spus.
Eu l-am scris, cu verde, în caietul Verei. Acum nu i-l mai ia nimeni. —J.
Pagina 61
Mai rămânea doar semnătura. Julita a scos eticheta din buzunarul salopetei, unde o ținea de când plecaserăm de la mine de acasă, iar Vera a scos un pix cu cerneală care se șterge.
— Nu ăla! a strigat Julita. Trebuie cerneală care nu se șterge, altfel pachetul se întoarce în zori.
I-a dat carioca ei verde, și Vera a semnat cu verde.
Pagina 62
Atunci Vera a citit expeditorul, R., și s-a făcut mai albă decât Julita pe pasarelă.
— Asta a trimis-o R.? a șoptit ea și, și mai încet, a adăugat: — Încă mai sunt nouăsprezece?
Nimeni nu-i spusese de raft.